Cele mai citite articole

  • All Post
  • Cancan
  • Cultura
  • Economie
  • Eveniment
  • Generale
  • Politica
  • Social
  • Sport
  • Stirea zilei
  • Top Brasov

Dream Life in Paris

Questions explained agreeable preferred strangers too him her son. Set put shyness offices his females him distant.

Categorii

Edit Template

Administrația Fondului pentru Mediu a prelungit înscrierea pentru „Rabla local“

Administrația Fondului pentru Mediu a emis un comunicat de presă, prin care anunță prelungirea înscrierii pe site-ul instituției în Programul privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local, care oferă fiecărei persoane suma de 3.000 de lei dacă renunță la autoturismul uzat pe care îl are în proprietate. Noul termen este „până pe 29 septembrie 2023, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului alocat fiecărei unități administrativ-teritoriale (UAT)“.

Conform precizărilor AFM, persoanele fizice trebuie să își creeze un cont de utilizator pe site-ul https://www.afm.ro/. Dacă există un cont deja creat, acesta este valabil doar dacă a fost utilizat în cadrul unui program destinat persoanelor fizice (de ex. programul „Casa Verde fotovoltaice 2023”). În cadrul unui cont pot fi realizate înscrieri aferente unui singur CNP. Persoana fizică se poate înscrie o singură dată în aplicație. De asemenea, persoana fizică trebuie să domicilieze pe raza teritorială a primăriei unde se află în evidențele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită finanțare și să realizeze înscrierea în aplicație doar în cazul în care primăria în raza căreia domiciliază se regăsește în lista UAT-urilor care au care au încheiat contracte de delegare cu AFM.

După înscriere, AFM va transmite lista persoanelor fizice înscrise, către primăriile participante în cadrul Programului. Ulterior persoana fizică va transmite documentele, conform procedurii interne a primăriei, care va fi publicată pe pagina de internet a acesteia.

Primăria Brașov va publica lista cu persoanele fizice eligibile, după care aceste persoane vor demara procedura de casare a autovehiculului. Direcția Fiscală Brașov a întocmit deja o procedură, însă nu poate semna contractul cu beneficiarii până nu primește din partea AFM lista persoanelor înscrise și eligibile pentru finanțare.

După cum precizează și comunicatul AFM, doar după semnarea contractului de finanțare cu primăria unde are domiciliul și unde are și înscris autovehiculul, persoana fizică va casa și va radia din circulație și din evidența fiscală autovehiculul uzat și va beneficia de stimulentul pentru casare de 3.000 de lei (2.400 lei alocați din Fondul pentru mediu şi 600 lei susţinuți din bugetul local).

Brașovul este una dintre municipalitățile importante care au obținut suma maximă de finanțare, respectiv 12 milioane de lei, pentru casarea a 5.000 de autovehicule. Cofinanțarea AFM reprezintă 80% din valoarea sumei totale alocate acestui proiect la nivelul municipiului Brașov, iar diferența va fi acoperită din bugetul local.

Până în acest moment, 798 brașoveni s-au înscris în aplicația AFM, condiție obligatorie pentru continuarea demersului, ulterior transmiterii listelor de către AFM către primării, de a casa autoturismul și de a încasa banii.

C.R.

Share Articol:

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like:

PUBLICITATE

RECLAMA TA AICI !

Urmariti-ne pe FACEBOOK

Doriti sa fiti informati?!

Inscrieti-va la Newsletter.

You have been successfully Subscribed! Ops! Something went wrong, please try again.
Edit Template

SPORT

CULTURA

DESPRE

SITE INDEPENDENT DE STIRI

Tags

Stiri recente

  • All Post
  • Cancan
  • Cultura
  • Economie
  • Eveniment
  • Generale
  • Politica
  • Social
  • Sport
  • Stirea zilei
  • Top Brasov

© 2023 jurnaluldebrasov.ro