Asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, pot depune, din 1 septembrie, documentele de solicitare a subvenției de la bugetul Consiliului Local al Municipiului Brașov, pentru anul 2024
„Municipiul Brașov are grijă de persoanele din categorii defavorizate, de cei cu care viața nu a fost atât de blândă. O facem atât prin serviciile pe care le oferim, prin Direcția de Asistență Socială, cât și prin sprijinul pe care îl oferim furnizorilor de servicii sociale private, cei care sunt licențiați să ofere aceste servicii. Începând cu 1 septembrie, deschidem etapa de depunere a dosarelor pentru subvențiile pe Legea 34/1998, cea prin care organizațiile nonguvernamentale care fac servicii sociale pentru beneficiari din municipiul Brașov pot primi subvenție de la bugetul local. În ultimii ani am crescut valoarea acordată, astfel încât cei care oferă servicii de calitate să nu trebuiască să își acopere costurile de la familiile care beneficiază de acele servicii. Fie că discutăm despre vârstnici, despre copii cu dizabilități, despre persoane aflate în risc sau persoane din categorii vulnerabile, îi așteptăm pe toți cei care oferă servicii sociale de calitate să depună dosarul pentru a beneficia de subvenția pentru servicii sociale“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.
Documentația se depune într-un singur exemplar, în plic închis, și se înregistrează la registratura Direcției de Asistență Socială Brașov- str. Panselelor nr.23.
Data limită până la care se pot depune dosarele este 29.09.2023, ora 15.30.
Selecția are loc în baza prevederilor Legii nr.34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică care înființează și administrează unități de asistență socială, cu completările ulterioare și ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.34/1998 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1153/2001 cu modificările și completările ulterioare.
Sunt eligibile să solicite subvenții asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale potrivit legii, care:
a) administrează unități de asistență socială care se adresează beneficiarilor din Municipiul Brașov și care se încadrează în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin H.G. nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale precum și a regulamentelor cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale;
b) sunt persoane juridice române de drept privat fără scop patrimonial, acreditate ca furnizori de servicii sociale, potrivit legii;
c) dețin licență de funcționare pentru serviciile sociale pentru care solicită subvenție;
d) solicită subvenții în completarea resurselor financiare propria.
Documentația de solicitare a subvenției va conține următoarele:
a) cererea de solicitare a subvenției, anexa nr.1 la regulamentul privind acordarea subvențiilor de la bugetul local, care poate fi descărcată de pe site-ul Direcției de Asistență Socială- 1 exemplar original;
b) ultimul bilanț contabil înregistrat la administrația financiară a municipiului Brașov- 1 exemplar în copie;
c) balanța contabilă de verificare din luna anterioară termenului de depunere a documentației – 1 exemplar în copie;
d) certificat de atestare fiscală eliberat de organul fiscal local, din care să rezulte că nu are datorii – 1 exemplar original;
e) certificat de atestare fiscală eliberat de organul fiscal central, din care să rezulte că nu are datorii – 1 exemplar original;
f) certificat de acreditare eliberat în baza Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare – 1 exemplar în copie;
g) licența de funcționare a serviciului emisă de Ministerului Muncii și Solidarității Sociale sau dovada efectuării demersurilor de obținere a licenței de funcționare – 1 exemplar în copie.
În cazul în care asociația, fundația sau instituția de cult recunoscută în România, care solicită subvenție de la bugetul local în anul 2024, nu deține licența de funcționare a serviciului social, aceasta se va depune până la finalizarea procesului de evaluare și selecționare, dar nu mai târziu de 31 decembrie anul curent.
Pentru informații suplimentare puteți contacta Direcția de Asistență Socială Brașov, la numerele de telefon: +40-368-465415, +40-368-464081, +40-368-469995, int. 812 și pe adresa de e-mail dasbv@dasbv.ro.
Documentația privind acordarea subvenției în baza Legii nr. 34/1998, respectiv HCL nr. 549/2019, de la bugetul local poate fi accesată pe site-ul Direcției de Asistență Socială Brașov (http://www.dasbv.ro/subventii-ong-uri/cadrul-legal-2024/) sau la sediul din str. Panselelor, nr. 23.
Anul acesta, suma alocată pentru fiecare persoană asistată de către asociațiile și fundațiile acreditate ca furnizori de servicii sociale în Brașov a fost de 1.000 de lei pentru servicii de cazare și 600 de lei pentru servicii tip centru de zi, îngrijire la domiciliu, cantină socială sau alte servicii, alocație semnificativ mai mare față de 2022, când subvenția a fost de 300 lei/persoană pentru servicii de cazare, 210 lei pentru cele de tip centru de zi, 114 lei pentru îngrijire la domiciliu și 108 lei pentru cantină socială și alte servicii de acest fel.
Totalul estimat al subvenției acordate pentru anul acesta este de 3.655.600 lei, bani care trebuie să susțină peste 500 de beneficiari.
C.R.