Investiția, de circa 84 milioane de euro, Sala Polivalentă Brașov, a fost aprobată în 2020, mare parte din investiție fiind asigurată de CNI. Șantierul a fost deschis în septembrie 2022, iar acum se lucrează la finalizarea tribunelor, fiind realizate multe dintre structurile de beton.
Viceprimarul municipiului Brașov, Sebastian Rusu, spune că lucrările sunt în grafic și nu există întârzieri ale plăților:
,,Stadiul lucrărilor este la 40 la sută. Vorbim de 11.300 de locuri, este formată dintr-o sală principală, care are undeva la 10.000 de locuri și o sală secundară, de 12.00 de locuri. Cu subsol, parter, mezanin și etaj, cu parcări subterane, cu parcare exterioară inclusiv pentru autocare, ca și diverse clădiri anexe și facilități. Această sală va permite desfășurarea de competiții naționale și internaționale pentru diverse sporturi’’.
Sala Polivalentă este destinată competiţiilor sportive, concertelor, conferinţelor, congreselor, activităţilor culturale, urmând să fie omologată la standarde naţionale şi internaţionale.
Termenul de finalizare a lucrărilor la Sala Polivalentă din Brașov este luna septembrie 2025.
C.R.