Bernadette Szöcs s-a oprit în semifinalele puternicului turneu de tenis de masă de la Fukuoka, din Japonia, după ce a pierdut, sâmbătă, la mare luptă, cu 4-3, în fața chinezoaicei Wang Manyu, numărul doi mondial.
Asiatica a condus cu 3-0 la seturi (11-6, 11-9, 11-5), însă Berni a revenit spectaculos, adjudecându-și următoarele trei acte ale întâlnirii, cu 12-10, 11-7, 12-10). În setul decisiv, Wang s-a impus cu 11-4, calificându-se în finală, unde va juca împotriva unei alte chinezoaicei Chen Xingtong, numărul 7 în ierahia mondială.
Szöcs Bernadette rămâne astfel cu medalia de bronz, o performanță deosebită, având în vedere că la Fukuoka au fost prezente cele mai bune jucătoare din lume.
Ajunsă la finala WTT în urma abandonului numărul 4 mondial, Chen Meng, sportiva târgumureșeană a eliminat în optimi și sferturile de finală două jucătoare de calibru, japonezele Hina Hayata (locul 5 mondial) și Satsuki Odo (numărul 8 mondial).
A fost singura non-asiatică ajunsă în sferturi, iar în semifinale, alături de ea, s-au mai aflat trei chinezoaice. Înaintea turneului de la Fukuoka, Bernadette, dublă vicecampioană europeană, ocupa locul 17 în ierahia mondială, după ce fusese, la un moment dat, și pe locul 8 în acest an.
C.R.