Cele mai citite articole

  • All Post
  • Cancan
  • Cultura
  • Economie
  • Eveniment
  • Generale
  • Politica
  • Social
  • Sport
  • Stirea zilei
  • Top Brasov

Dream Life in Paris

Questions explained agreeable preferred strangers too him her son. Set put shyness offices his females him distant.

Categorii

Edit Template

Brașovul revine la EXPO REAL, evenimentul care a pus orașul nostru pe harta investițiilor din Europa

Brașovul va fi, din nou, prezent la cea de a 25-a ediție a celui mai important târg destinat proprietăților și investițiilor imobiliare, EXPO REAL, cu un stand propriu, unde Municipalitatea și companiile brașovene din sectorul imobiliar și conex vor avea ocazia de a stabili noi parteneriate și de a atrage noi investiții în orașul nostru. Evenimentul se va desfășura în perioada 4-6 octombrie, la Centrul expozițional Messe din München.

Este cea de a doua participare a Brașovului cu stand propriu, după cea din 2022, și face parte din campania municipalității de a poziționa Brașovul ca principala destinație pentru investițiile europene, având în vedere potențialul pe care îl are orașul nostru și zona metropolitană pentru o dezvoltare economică stabilă și sustenabilă.

La ediția precedentă a Expo Real, Brașovul s-a prezentat drept o comunitate, una unită și deschisă către business, către investiții. Acest fapt a fost demonstrat prin implicarea financiară și logistică a unor reprezentanți importanți ai comunității de business din Brașov, atât în zona dezvoltatorilor imobiliari, cât și în zona hotelierilor sau a firmelor din industrie care susțin dezvoltările: Urban Invest, Coresi, Maurer Imobiliare, AFI, Aro Palace, Elmas, sub coordonarea Agenției Metropolitane Brașov (AMB). Astfel, a fost comunicat Europei un mesaj clar și susținut: Brașovul este deschis pentru investitori, iar Brașovul este destinația în care «Business meets well being» – sloganul sub care a fost strategic organizat standul prin investbrasov.org.

Pentru a continua să construim o imagine puternică a Brașovului, evidențiind potențialul său imobiliar, resursele naturale și culturale, infrastructura dezvoltată și oportunitățile de investiții, invităm companiile brașovene din sectorul imobiliar și conex să fie și în acest an parte din acest demers, de a reprezenta comunitatea brașoveană la EXPO REAL 2023.

Toți cei interesați ne pot contacta pe e-mail, protocol@brasovcity.ro.

La ediția din 2022, reprezentanții municipalității și ai companiilor au avut zeci de întâlniri cu potențiali investitori din zona de tehnologii verzi – în cadrul cărora au prezentat platforma CET, din zona de dezvoltări imobiliare de birouri și locuințe, dar și cu reprezentanți ai unor companii specializate în lucrări de infrastructură, regenerare urbană, energie, mobilitate verde. Cu această ocazie a fost lansată platforma investbrasov.org, dedicată celor care sunt în căutarea unei destinații pentru dezvoltarea sau relocarea de investiții.

Obiectivele Brașovului pentru acest important eveniment sunt de a avea minim 30 de întâlniri cu potențiali investitori și parteneri, 20.000 de vizitatori în standul Brașovului, minim o investiție atrasă către Brașov în următorii 2 ani, minim 420 de prezentări despre Brașov și parteneri, facilitate în stand, participarea la minim 3 evenimente în cadrul târgului, care să ne ofere informații strategic valoroase legate de nevoi și tendințe de piață. 

Astfel, companiile brașovene vor avea acces la cele mai importante contacte din domeniu la nivel european și nu numai – toți participanții din cadrul târgului fiind de nivel top management, investitori/oameni de decizie; vor beneficia de promovare, prin platforma investbrasov.org, a oportunităților de investiții existente la nivelul Brașovului în fața potențialilor investitori și parteneri; se vor putea conecta cu cele mai recente tendințe și inovații ale piețelor imobiliare.

Cu sprijinul companiilor private, Brașovul se va putea poziționa, la nivel internațional, cu un mesaj puternic, de colaborare public – privat și deschidere către investiții.

EXPO REAL este cel mai mare târg comercial pentru proprietăți și investiții din Europa și găzduiește întreaga industrie imobiliară din lume. Târgul are loc în Munchen, pe parcursul a trei zile, în luna octombrie, încă din 1998. Este cea mai importantă platformă de schimb de informații și networking a industriei imobiliare. Practic, în timpul târgului, toată gama de servicii din industria imobiliară este prezentă la târg, din toate categoriile de active, țări și regiuni, oferind soluții digitale inovative pentru afaceri, dar și un program de conferințe pe parcursul celor 3 zile.

La ediția de anul trecut, România a fost în top 10 după numărul de expozanți. La Centrul expozițional Messe, München, în perioada 4 -6 octombrie au fost în total 1.887 de participanți din 33 de țări cu standuri de prezentare. După Germania, primele zece țări expozante au fost: Austria, Țările de Jos, Elveția, Polonia, Marea Britanie și Irlanda de Nord, Franța, Portugalia, SUA și Cehia cu cote egale, și România. Aproape 40.000 de vizitatori din 73 de țări au venit la evenimentul din München, în principal din Germania, Marea Britanie, Țările de Jos, Austria, Polonia, Elveția, Franța, Republica Cehă, Luxemburg, SUA și Spania.

C.R.

Share Articol:

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like:

PUBLICITATE

RECLAMA TA AICI !

Urmariti-ne pe FACEBOOK

Doriti sa fiti informati?!

Inscrieti-va la Newsletter.

You have been successfully Subscribed! Ops! Something went wrong, please try again.
Edit Template

SPORT

CULTURA

DESPRE

SITE INDEPENDENT DE STIRI

Tags

Stiri recente

  • All Post
  • Cancan
  • Cultura
  • Economie
  • Eveniment
  • Generale
  • Politica
  • Social
  • Sport
  • Stirea zilei
  • Top Brasov

© 2023 jurnaluldebrasov.ro