În perioada 10 – 28 iulie, la Brașov se derulează a treia serie de pregătire a personalului operativ cu atribuții de coordonare și conducere a intervențiilor (curs de tip „COS-DSM” – „𝘊𝘰𝘮𝘢𝘯𝘥𝘢𝘯𝘵 𝘖𝘱𝘦𝘳𝘢𝘵̦𝘪𝘶𝘯𝘪 𝘥𝘦 𝘚𝘢𝘭𝘷𝘢𝘳𝘦 – 𝘋𝘪𝘳𝘦𝘤𝘵𝘰𝘳 𝘚𝘢𝘭𝘷𝘢̆𝘳𝘪 𝘔𝘦𝘥𝘪𝘤𝘢𝘭𝘦”).
Timp de 3 săptămâni, cadre din comenzile inspectoratelor pentru situații de urgență, precum și medici din cadrul unităților de primiri urgențe din întreaga țară iau parte la sesiuni teoretice de formare și exerciții practice, cu scopul de a dezvolta competențele personalului cu rol în conducerea acțiunilor de intervenție în cazul producerii evenimentelor cu victime multiple și de a îmbunătăți cooperarea COS-DSM la locul intervenției.
Cursul include 2 săptămâni de teorie și exerciții virtuale, urmate de 5 exerciții care se desfășoară în teren.
Scenariile exercițiilor parcurse de cursanți vizează misuni complexe de stingere (simulate la unități medicale, tuneluri), accidente aviatice, incidente la operatori de tip SEVESO și alte situații de amploare și intensitate deosebite.
Programul exercițiilor din teren este următorul:
21.07.2023 – exercițiu la Spitalul Sfântul Constantin
24.07.2023 – exercițiu la Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav
25.07.2023 – exercițiu la Tunelul Teliu
26.07.2023 – exercițiu la INNA Schaeffler – obiectiv SEVESO
27.07.2023 – exercițiu Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”
Cursul prevede 8 serii de pregătire, astfel că 130 de pompieri din cadrul IGSU și unitățile subordonate, cu atribuții de conducere și coordonare a intervențiilor, precum și 70 de medici UPU/UPU SMURD/CPU vor beneficia de informațiile și practica necesare gestionarii în cele mai bune condiții a cazuisticii reale, din dinamica operativă.
Pregătirea cursanților se realizează de medici experți și pompieri din Franța, în cooperare cu medici și ofițeri pompieri din România.
C.R.