Țara noastră are patru formații în turul doi preliminar al UEFA Conference League: campioana FC Constanța evoluează contra armenilor de la FC Urartu, vicecampioana FCSB joacă împotriva echipei CSKA 1948 Sofia, din Bulgaria, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, deținătoarea Cupei României, primește replica unei alte grupări din Bulgaria, CSKA Sofia, iar fosta campioană, CFR Cluj, întâlnește pe Adana Demirspor, din Turcia. Meciurile au fost programate în dublă manșă, la 26-27 iulie și respectiv 3 august.
Iată rezultatele reprezentantelor României în manșa întâi: CSKA 1948 Sofia – FCSB 0-1 (miercuri, 26 iulie, la Sofia, pe „Stadionul Național Vasil Levski”); CSKA Sofia – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 0-2 (joi, 27 iulie, tot în capitala Bulgariei, dar pe „Stadion Bâlgarska Armija”); Farul Constanța – FC Urartu 3-2 (joi, 27 iulie, pe „Stadionul Central” al Academiei Hagi din Ovidiu) și CFR Cluj – Adana Demirspor 1-1 (joi, 27 iulie, pe „Stadionul Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca).
Jocurile din manșa secundă vor avea loc joi, 3 august: FC Urartu – Farul Constanța (de la ora 18:00, pe „Urartu Stadium” din Yerevan, în tur 2-3); FCSB – CSKA 1948 Sofia (începând cu ora 20:00, pe „Stadionul Arcul de Triumf” din București, în tur 1-0); Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – CSKA Sofia (tot de la ora 20:00, dar pe „Stadionul Sepsi” din Sfântu Gheorghe, în prima manșă 2-0) și Adana Demirspor – CFR Cluj (începând cu ora 21:00, pe „Yeni Adana Stadyumu” din Adana, în tur 1-1).
C.R.