Achiziție importantă în lotul echipei de handbal Corona Brașov, proaspăt promovată în liga de elită a României. Gruparea de sub Tâmpa a adus pentru noul sezon din Liga Florilor o jucătoare cu experiență la nivelul Ligii Campionilor și cu participări la Jocurile Olimpice și Campionatul Mondial. Azenaide Carlos vine de la Rapid București, acolo unde a cucerit titlul național. De asemenea interul dreapta de 33 de ani a evoluat Liga Campionilor pentru Kastamonu în sezonul 2022-2023 când a marcat 51 de goluri. Alături de naționala din Angola, jucătoarea alintată “Zizica” a participat la 4 ediții ale Jocurilor Olimpice și la o ediție de Campionat Mondial, în 2011. În noua ediție din Liga Florilor Corona Brașov va debuta în deplasare cu Rapid București pe 2 septembrie.
C.R.