Corona Brașov a fost învinsă de Miercurea Ciuc, cu 3-0, într-un meci contând pentru Campionatul Național de hochei și Erste Liga. Deși a fost încurajată frenetic pe toată perioada meciului de galeria Brașovului, echipa nu a reușit să marcheze în poarta adversarului. Galeriei Ciucului s-a alăturat un oaspete important, președinta Ungariei, Katalin Novák. Primarul Allen Coliban a salutat vizita demnitarului și i-a înmânat un tricou al echipei de hochei Corona Brașov, semnat de jucătorii Brașovului.
Duminică, Corona Brasov va avea un nou meci important, de data aceasta în compania ACSH Gheorgheni. Meciul se va desfășura pe patinoarul din Gheorgheni.
C.R.