Într-un meci amical susținut pe Stadionul Tineretului, FC Brașov a învins, cu 2-1, Odorheiu Secuiesc, formație de liga a treia. Galben-negrii au deschis scorul prin Tudor Oltean, în minutul 20, cu un șut la colțul lung. Apoi, a fost 2-0, în minutul 61: Bebeto Lupuleț a marcat de la 6 metri, plasat. În minutul 85, Blănaru a scăpat sngur cu portarul, dar l-a luat la țintă pe goalkeeperul harghitenilor. Scorul final a fost stabilit în minutul 89, după reușita lui Hadnagy. La final, antrenorul stegarilor, Dan Alexa, a declarat: ,,Am încheiat săptămâna cu un meci bun, cu ritm bun. Ne-am încărcat foarte mult săptămâna asta, iar echipa a arătat bine. Țin să felicit formația din Odorhei care a fost foarte agresivă. Cred că am încheiat bine, intrăm în ultimele două săptămâni, cu gândul la rezultatul de la TAS. Sper să luăm licența, pentru a mai putea transfera 1-2 jucători mai ales în zona de atac’’.
Vă reamintim că FC Brașov nu a primit licența de liga a doua pentru sezonul care va începe pe 5 august. Conducerea galben-negrilor a contestat decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, care va analiza cazul pe 30 iulie.
C.R.