În 2033, în municipiul Brașov, toate persoanele vulnerabile, de orice vârstă, copii și persoane vârstnice, vor primi sprijin pentru incluziune și demnitatea socială conform nevoilor lor – aceasta este viziunea Strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale din municipiul Brașov pentru perioada 2023-2033, aflată în aceste zile în dezbatere publică.
„Acest proiect este de fapt o actualizare a strategiei serviciilor sociale din Municipiul Brașov, pentru perioada 2019-2023, în urma unor modificări legislative și cu date mult mai noi în ce privește situația din municipiul Brașov. Noua strategie vizează o perioadă de zece ani, a fost întocmită pornind de la patru studii care relevă situația actuală și are în vedere cinci măsuri principale și aproape 80 de acțiuni prin care Brașovul să poată să asigure servicii sociale de calitate pentru categoriile vulnerabile, fie vârstnici, fie persoane cu dizabilități, fie copii sau persoane aflate în situații dificile. Invităm deci atât asociațiile care prestează servicii sociale în Brașov, cât și brașovenii care se lovesc de aceste probleme, să consulte proiectul și să-i aducă eventualele completări, tocmai pentru că dorim să asigurăm servicii sociale de calitate în orașul nostru“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.
Pe parcursul anului 2022 au fost adoptate prin Hotărâri ale Guvernului României, Strategii Naționale prin care se impun anumite măsuri, menite să îmbunătățească aspecte ce țin de calitatea vieții pentru diferite grupuri vulnerabile, a căror implementare revine autorităților publice locale, prin serviciile de specialitate. În aceste condiții, Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale din Municipiul Brașov, pentru perioada 2019-2023, aprobată prin HCL nr. 69/2019 se impunea a fi actualizată.
Primăria Municipiului Brașov, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială (DAS) Brașov, a obținut o finanțare nerambursabilă prin proiectul “Planificare strategică și digitalizarea serviciilor sociale aflate în competența Direcției de Asistență Socială Brașov”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020 (POCA). Contractul de finanțare, în valoare de peste 4 milioane de lei, a fost semnat în 9 mai 2022, unul dintre obiective fiind realizarea Strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale din municipiul Brașov pentru perioada 2023-2033. Contractul pentru aceasta, în valoare de aproape 1 milion de lei, a fost semnat în octombrie 2022, cu firma clujeană CC SAS.
Strategia a fost întocmită în baza a patru studii, privind așezările informale și accesul la locuință a grupurilor vulnerabile; sănătatea și accesul la serviciile de asistența medicală/medico-socială; educația și accesul la serviciile de educație și formare pe toată durata vieții; stadiul de dezvoltare a serviciilor sociale din municipiul Brașov.
Pentru pregătirea strategiei au fost organizate șapte grupuri de lucru, organizate în perioada 13-20 mai, la care au participat reprezentanți ai furnizorilor de servicii sociale din municipiul Brașov, inclusiv reprezentanții Direcției de Asistență Socială Brașov (DAS Brașov) și ai serviciilor organizate în cadrul acesteia, precum și reprezentanți ai furnizorilor de servicii medicale și educaționale pentru persoanele aparținând grupurilor vulnerabile.
Harta nevoilor sociale pe cartiere
Un capitol important al strategiei îl reprezintă Harta nevoilor sociale pe cartiere, care pe baza anchetei sociologice, identifică o serie de vulnerabilități ale diferitelor cartiere ale municipiului. Cele mai importante 5 probleme sociale identificate la nivelul Municipiului Brașov de către respondenții participanți la ancheta derulată în cadrul proiectului sunt: copiii aflați la cerșit (41%), adulții aflați la cerșit (33%), adolescenții cu probleme de comportament (27%), consumul de droguri și substanțe psihotrope (26.6%) și, fiecare cu același procent (26%), violența în școală, persoanele fără adăpost și copiii care au comportamente delincvente (lovesc alți copii, fură, distrug bunuri etc.).
De exemplu, studiile și cercetările efectuate în acest proiect au arătat că în toate cartierele există persoane vârstnice peste 65 de ani, pentru care sunt necesare servicii de socializare de tip club și îngrijiri la domiciliu, iar cele mai multe persoane vârstnice semi-dependente sunt în cartierele Noua, Dârste și Centrul Nou.
În cartierele Astra, Tractorul și Valea Cetății sunt cei mai mulți copii între 0-2 ani, fapt ce solicită dezvoltarea de servicii de îngrijire timpurie a acestora, iar copii între 3 și 14 ani sunt mai mulți în cartierele Noua Dârste, Astra, Valea Cetății, Bartolomeu, Florilor Craiter și Tractorul, pentru care sunt necesare servicii de tip centru de zi.
Cele mai solicitate servicii sociale de către respondenți sunt centrele rezidențiale de îngrijire și asistență medico-socială pentru persoane vârstnice, bolnavi cronici în fază terminală, centre rezidențiale de îngrijire și asistență pentru victimele violenței în familie (domestice), cămine pentru persoane vârstnice, centre de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități, centre de primire în regim de urgență, centre de zi pentru victimele violenței în familie și agresori și centre de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități.
Scopul Strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale din municipiul Brașov rămâne de a dezvolta un sistem funcțional de servicii care să sprijine persoanele vulnerabile în vederea depășirii situațiilor de dificultate, să prevină și să combată riscul de excluziune socială, respectiv să crească calitatea vieții și să promoveze incluziunea socială a tuturor locuitorilor din municipiul Brașov.
Obiectivul general este creșterea, până la acoperirea nevoilor la cel puțin 50%, a capacității serviciilor sociale și socio-medicale din Municipiul Brașov.
Strategia are în vedere cinci măsuri – asigurarea serviciilor sociale necesare tuturor vârstnicilor vulnerabili din municipiul Brașov; tuturor persoanelor cu dizabilități din municipiul Brașov; îmbunătățirea accesului copiilor la servicii sociale de calitate; asigurarea pentru toți locuitorii municipiului Brașov a calității vieții și a sprijinului pentru depășirea situației de marginalizare; creșterea capacității administrative pentru furnizarea și coordonarea serviciilor dedicate persoanelor vulnerabile din municipiul Brașov – și prevede aproape 80 de acțiuni prin care aceste măsuri să fie puse în practică.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, persoanele interesate pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul Strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale din municipiul Brașov pentru perioada 2023-2033, la adresa de e-mail dasbv@dasbv.ro, pe adresa Direcției de Asistență Socială Brașov, str. Panselelor nr. 23 sau pe fax, la numărul 0368.464.083.
Documentația privind proiectul de hotărâre poate fi studiată pe site-ul Primăriei Municipiului Brașov (www.brasovcity.ro), secțiunea Consiliul Local/Proiecte de hotărâre – dezbatere publică, pe site-ul Direcției de Asistență Socială Brașov (www.dasbv.ro), secțiunea Informații Publice/ Transparență decizională/ Anunțuri privind elaborarea proiectelor de Hotărâri de Consiliu Local/ 2023, sau la sediul Direcției de Asistență Socială Brașov, str. Panselelor nr. 23, program cu publicul: Luni, Marți, Miercuri, Vineri: 08:30 – 15:00 și Joi: 08:30 – 17:00.
Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare pot fi transmise până pe 6 septembrie inclusiv.
C.R.