Turneul de Grand Slam de la Wimbledon debutează luni, 3 iulie, iar reprezentantele României și-au aflat adversarele din primul tur.
Irina Begu va debuta împotriva unei jucătoare din Canada, Rebecca Marino (locul 83 WTA). Begu, clasată pe locul 29 în clasamentul mondial, va juca în premieră împotriva canadiencei. Dacă va reuși să se califice în turul următor, Irina o va avea ca adversară pe învingătoarea partidei Wickmayer – Blinkova. Însă, în cazul în care calculele hârtiei se vor confirma, în turul 3 ar urma o întâlnire de „foc” cu Aryna Sabalenka, actualul număr 2 mondial.
Sorana Cîrstea (foto), numărul 36 mondial, va juca în compania Tatjanei Maria, un adversar de calibru. Sorina a câștigat trei din cele patru dueluri disputate până acum. Mult mai greu va fi însă pentru Sorana în turul secund al turneului de la Wimbledon, pentru că următoarea adversară îi va fi letona Jelena Ostapenko, cap de serie numărul 17 la turneul londonez.
Ana Bogdan are un adversar dificil în primul tur la Londra. Va juca împotriva Liudmilei Samsonova, numărul 15 mondial. Aceasta va fi prima întâlnire dintre cele două jucătoare. Clasată pe locul 61 WTA, va avea cu siguranță cea mai grea misiune dintre cele patru jucătoare din România. Rusoaica este și o jucătoare de dublu foarte bună, ceea ce ar putea conta de asemenea în jocul la fileu. O eventuală surpriză reușită de româncă i-ar aduce ca adversar ân turul doi învingătoarea din partida Parks – Friedsam.
Jaqueline Cristian e cea de-a patra româncă prezentă pe tabloul principal la Wimbledon. O va avea ca adversară pe italianca Lucia Bronzetti, numărul 65 WTA. Românca are un ascendent moral în fața jucătoarei din Italia, pe care a învins-o în ambele confruntări de pe până acum, însă victoriile au venit pe zgură. În cazul în care o va elimina pe Bronzetti, pe Jaqueline o aşteaptă în turul secund câştigătoarea partidei Haddad Maia – Putintseva.
C.R.