Cele mai citite articole

  • All Post
  • Cancan
  • Cultura
  • Economie
  • Eveniment
  • Generale
  • Politica
  • Social
  • Sport
  • Stirea zilei
  • Top Brasov

Dream Life in Paris

Questions explained agreeable preferred strangers too him her son. Set put shyness offices his females him distant.

Categorii

Edit Template

Lucrările la Complexul sportiv Carpați se apropie de final

Din luna mai sportivii de la Liceul sportiv și de la celelalte cluburi brașovene vor avea la dispoziție un teren de fotbal cu gazon sintetic, care respectă normele FIFA/UEFA, prima pistă de alergare din Brașov omologabilă și o sală de sport pentru competiții sportive, la nivel de ligă națională. Lucrările la cea mai modernă bază sportivă a Brașovului, Complexul sportiv Carpați, au ajuns la faza de finisaje și de montare a suprafețelor de joc. Primarul Allen Coliban a verificat astăzi stadiul lucrărilor de construire a bazei sportive de pe strada Zizinului și a avut o discuție cu constructorul pentru a se asigura că acesta va respecta termenul limită pentru finalizarea lucrărilor, respectiv 30 aprilie.

,,Lucrările la Baza Sportivă Carpați sunt la un nivel de progres de 85% și vor fi gata până la finalul lunii aprilie. Este o infrastructură de care au nevoie copiii și tinerii brașoveni, o infrastructură sportivă completă, care este compusă dintr-un stadion cu suprafața artificială, o pistă de alergare de tartan, omologabilă, și o sală de sport în care se pot desfășura inclusiv competiții de ligă națională la sporturile de echipă. Este o infrastructură de care vor beneficia în primul rând elevii Liceului cu Program Sportiv, dar această infrastructură va putea găzdui și activități ale altor cluburi brașovene. În contextul în care avem aproape 1.000 de copii care activează la diverse secții ale Clubului Sportiv Corona, avem o nevoie foarte mare de infrastructură sportivă în oraș, iar Baza Sportivă Carpați va completa oferta actuală”, a declarat primarul Allen Coliban.

Conform constructorului, toate lucrările se vor finaliza până la data de 30 de aprilie, în acest moment fiind executate ultimele etape de amenajare a obiectivelor care compun această bază sportivă.

,,Acum suntem la stadiul de montaj gazon artificial, montaj nocturnă, iar în sală montăm parchetul și gradenele. Urmează să facem și amenajările exterioare care înseamnă parcare, spațiu verde, împrejmuiri”, a precizat Neculaie Roșu, director Romconstruct.

Până în acest moment, la sala de sport au fost finalizate lucrările la structura de rezistență,  compartimentări, la rețelele de utilități, au fost instalate echipamentele tehnice de încălzire și climatizare. În această perioadă se execută finisajele la pereți, se amenajează gradenele, iar de săptămâna viitoare va începe montarea parchetului, a corpurilor de iluminat și a obiectelor tehnico-sanitare.

La terenul de fotbal s-a realizat infrastructura și sistemul de drenaj, urmează încă un strat de piatră spartă și, apoi, se amenajează suprafața de joc, din gazon sintetic.

De săptămâna viitoare este programată și ridicarea stâlpilor pentru nocturna stadionului.

În cazul pistei de alergare, este finalizată infrastructura și odată ce condițiile meteo vor permite, se va turna și pista cu cele 4 culoare de alergare, cu suprafață de tartan.

Tot în următoarele săptămâni vor fi finalizate și lucrările la tribună, care va avea 500 de locuri.

Detalii contract

Construire stadion, pistă atletism, tribună și sală de sport –   str. Zizinului nr.119

Constructor: S.C. Romconstruct Group SRL Ploiești

Ordinul de începere a lucrărilor 07.03.2022;

Termen de execuție = 30.04.2024;

Valoare cu TVA = 34.398.167,77 lei;

Finanțare: buget local.

Descrierea investiției

Teren de fotbal (gazon sintetic)

Dimensiuni: 105 x 68 m.

Suprafață: 7.140 mp.

Suprafața de joc: gazon sintetic

Soluția tehnică a fost aplicată în mai multe proiecte din România pe sol lutos și mlăștinos, fără a exista probleme în decursul anilor. Cel mai vechi proiect de acest tip este terenul sintetic din Complexul Sportiv Steaua.

Instalație iluminat tip nocturnă pentru terenul de fotbal

Pentru iluminarea terenului de fotbal se vor monta, în următoarele săptămâni, patru stâlpi de 30 de metri, câte unul în fiecare colț al terenului, pe care vor fi amplasate instalațiile de iluminat.

Conform Regulamentului UEFA privind infrastructura stadioanelor, în ceea ce privește  stadioanele din categoria a doua (cu o capacitate între 200 și 1.500 de locuri) este necesară asigurarea unei instalații de iluminat a terenului pentru disputarea meciurilor în nocturnă (în plus, instalația este necesară pentru a permite meciurile televizate).

Pistă de atletism cu 4 culoare (suprafață tip tartan)

Număr culoare de alergare: 4;

Lățime culoar alergare: 1,27 m;

Lungime culoar interior: 400,00 m.

Pentru a fi omologată pentru competiții oficiale, pista de alergare trebuie să fie de minim 400 m lungime, cu 4-8 culoare de alergare.

Tribuna

Tribuna este amplasată pe latura de nord a terenului de fotbal, va avea dimensiunile în plan 5.7 x 95 m și o capacitate de 500 de locuri.

Din punct de vedere constructiv tribuna are infrastructura realizată din fundații din beton armat, iar suprastructura este realizată din confecții metalice.

Sală de sport

Sala de sport este compusă din două corpuri de clădire alipite structural – hala sălii de sport, cu o suprafață de joc de 20×44 metri, cu pardoseală de lemn, și corpul anexă, realizat pe lungimea sălii, cu o lățime de 6 m și parțial extins pe lățimea sălii.

Sala de Sport este prevăzută cu 184 de locuri, dintre care: 138 de locuri pentru public, pe 3 gradene, 6 locuri pentru oficiali, 28 de locuri pentru jucători și 12 pentru rezerve și antrenori. La acestea se adaugă un vestiar pentru antrenori și un depozit de materiale sportive.

Clădirea anexă este prevăzută la parter și are 4 vestiare pentru sportivi, 4 vestiare pentru antrenori, un vestiar pentru arbitri și un vestiar pentru personalul sălii, o sală de ședințe, un birou pentru oficiali, două grupuri sanitare, garaj, centrală termică. La etaj vor fi amenajate o sală de mese, două grupuri sanitare, 4 birouri și o magazie.

C.R.

Share Articol:

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like:

PUBLICITATE

RECLAMA TA AICI !

Urmariti-ne pe FACEBOOK

Doriti sa fiti informati?!

Inscrieti-va la Newsletter.

You have been successfully Subscribed! Ops! Something went wrong, please try again.
Edit Template

SPORT

CULTURA

DESPRE

SITE INDEPENDENT DE STIRI

Tags

Stiri recente

  • All Post
  • Cancan
  • Cultura
  • Economie
  • Eveniment
  • Generale
  • Politica
  • Social
  • Sport
  • Stirea zilei
  • Top Brasov

© 2023 jurnaluldebrasov.ro