Jucătoarea cehă Marketa Vondrousova, aflată pe locul 42 WTA, a făcut un turneu fantastic, la Wimbleon, încununat cu victoria obținută în finală, în fața tunisiencei Jabeur, a șasea favorită a competiției, scor 6-4, 6-4. La finalul partidei care i-a adus titlul la Wimbledon 2023, Marketa Vondrousova a vorbit despre greutățile prin care a trecut în ultimii ani din cauza accidentărilor și a anunțat că va sărbători succesul cu o bere.
”Nu știu ce se întâmplă acum, e un sentiment extraordinar. Vreau să o felicit pe Ons, e o persoană minunată și jucătoare fantastică. Sper că va câștiga la un moment dat aici, pentru că merită. Am trecut prin atât de multe în cariera mea și sunt atât de bucuroasă că pot fi aici cu trofeul în brațe. E o nebunie. Anul trecut eram turistă la Londra, apoi am jucat turnee mici, turnee ITF. Am sperat că pot reveni la acest nivel și acum visul mi s-a îndeplinit. A fost extenuant și am avut mari emoții înainte de finală. Acum, pot să mă bucur de acest succes extraordinar. O să beau o bere”, a declarat Vondrousova, la interviul acordat pe terenul Central de la Wimbledon.
Cehoiaca, care a învins în drumul său spre titlu de jucătoare mai bine cotate precum Veronika Kudermetova, Donna Vekic, Marie Bouzkova, Jessica Pegula, Elina Svitolina și Ons Jabeur, va urca începând de luni, 17 iulie, pe locul 10 în clasamentul WTA.
C.R.