În cadrul proiectului Heritage Hub Râșnov, Asociația Mioritics în parteneriat cu Primăria Orașului Râșnov și Hands on History Norvegia va organiza Festivalul Medieval. Evenimentul va avea loc în perioada 7‑10 septembrie 2023 și va aduce în prim-plan o serie de activități și experiențe medievale menite să promoveze Cetatea Râșnov ca un important obiectiv turistic atât pentru România, cât și pentru Europa dar și un spațiu de învățare și implicare a comunității locale.
Festivalul Medieval va fi o platformă de colaborare și schimb de bune practici a celor peste 40 de specialiști în management cultural și reconstituire istorică, care vor contribui la dezvoltarea unui set concret de acțiuni pentru implementarea planului de management al Cetății Râșnov după ce aceasta va fi redeschisă publicului larg. Aceste rezultate vor contribui la identificarea unor oportunități viitoare de colaborare precum și la păstrarea și revitalizarea Cetății Râșnov, transformând-o într-o destinație turistică cu o valoare aparte.
Programul festivalului este structurat în două etape, primele două zile fiind dedicate specialiștilor, iar în următoarele două aceștia vor interacționa cu publicul larg în Cetatea Râșnov (demonstrații, ateliere și experiențe culinare medievale). Accesul la programul dedicat publicului în perioada 9‑10 septembrie 2023 este gratuit.
Un punct de interes major în cadrul festivalului este testarea noului produs turistic denumit “Tabăra Medievală”. Inspirat de conceptul norvegian “Go Viking Hiking”, acest proiect inovator este adaptat contextului transilvănean. Bazându-se pe valori și teme istorice locale, proiectul va folosi frumusețea naturală a zonei Cetății Râșnov și a munților din apropiere, integrând elemente de istorie autentică și obiecte de recuzită specifice perioadei medievale.
Obiectivul general al proiectului Heritage Hub Râșnov constă în dezvoltarea unui model de management strategic și durabil pentru Cetatea Râșnov, utilizând oportunitățile oferite de patrimoniul local material și imaterial în vederea dezvoltării experiențelor culturale și a mediului de afaceri local, care va fi elaborat împreună cu partenerul norvegian Hands On History AS și implementat în parteneriat cu Primăria Râșnov timp de 12 luni (inclusiv prin organizarea unui eveniment medieval cu 30 de participanți din Norvegia).
Perioada desfășurării proiectului: noiembrie 2022 – aprilie 2024 (18 luni)
Valoarea totală a proiectului este de 982.269,20 lei, respectiv 199.17585 euro.
Valoarea finanțării nerambursabile (85% Grant SEE și 15% bugetul național): 982269,20 lei, respectiv 199.17585 euro.
Asociația Mioritics este o organizație cu peste 18 ani de experiență în domeniul patrimoniului cultural, ecoturismului și educației. Organizația a fost distinsă în anul 2021 cu Ordinul Meritul Cultural în semn de apreciere pentru contribuția importantă avută la dezvoltarea culturală a țării noastre, pentru dăruirea pusă în procesul de educare prin cultură a publicului de toate vârstele, dovedind excelență la nivel național și internațional.
Hands on History AS este o organizație din Trondheim (Norvegia) ce oferă consultanță istorică pentru proiecte importante. Cel mai recent este producția National Geographic Vikings: The Rise and Fall care este nominalizată la Premiile Emmy 2023.
Despre Granturile SEE
Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice.
Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă.
În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro
Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural.
Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro.
Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro
C.R.