În zilele de 7 și 8 decembrie 2023 s-au efectuat pentru prima dată în județul Brașov proceduri de crioablație pentru fibrilația atrială. Procedurile au avut loc în Laboratorul de Angiografie și Cateterism Cardiac al Spitalului Clinic Județean de Urgența Brașov și au fost realizate de Dr. Cătălin Pestrea, medic primar cardiolog, cu supraspecializare în implantul dispozitivelor electronice cardiace și în electrofiziologie intervențională.
Fibrilația atrială este cea mai frecventă tulburare a ritmului inimii în populația generală, fiind asociată cu un risc semnificativ crescut de apariție a insuficienței cardiace și a accidentului vascular cerebral acut. Ablația fibrilației atriale prin izolarea venelor pulmonare este de departe cea mai eficientă metodă de control a acesteia, mai ales în faza paroxistică a evoluției. Dintre toate tehnicile utilizate în acest moment, crioablația, adică înghețarea țesutului cardiac vizat, este cea mai sigură și confortabilă pentru pacient, în același timp menținând o rată superioară de succes. Toate procedurile au fost finanțate din fondurile programelor naționale de sănătate, pe care Spitalul Clinic Județean Brașov le-a accesat de curând, iar durata de spitalizare a pacienților a fost de o zi.
Cu aceste proceduri, Secția de Cardiologie Intervențională a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov își completează gama de intervenții pentru ritmul inimii, pentru arterele coronare, și pentru bolile structurale cardiace, aliniindu-se astfel centrelor cardiovasculare de top din Europa ce pot asigura pacienților aceste servicii de înaltă performanță.
C.R.