Amatorii de excursii montane continuă să nesocotească sfaturile legate de mersul pe munte și legile scrise și nescrise ale acestei activități, care se dorește a fi recreativă, deconectantă și, nicidecum, să se termine la spitale. De aceea, salvatorii montani au mult de lucru, iată, toamna. Sâmbătă, Salvamont Brașov a avut multe intervenții în Poiana Brașov.
Salvatorii au intervenit pentru 6 persoane care s-au accidentat, în timp ce practicau activități montane în Poiana Brașov și Masivul Postăvaru. După ce li s-a acordat primul ajutor, au fost transportate în siguranță la baza muntelui, de unde patru persoane au fost preluate de echipajele SMURD, venite în sprijin.
C.R.